General

SERBIA – ITALIA – ALBENIA – MACEDONIA 

Circuit cultural septembrie 2018

Perioada : 05.09 – 17.09.2018

Transport : autocar, plecare din Bacau

Imbarcare si din : Onesti, Brasov, Iasi, Roman.

Tarif : 629 euro/ persoana

Servicii incluse : 

  • transport cu autocar licentiat , dotat cu AC, scaune reglabile, linie audio video, microfon, minifrigider, cuseta dormit conducatori auto;
  • 2 nopti cazare cu mic dejun la Roma hotel 3*;
  • 2 nopti cu mic dejun Florenta hotel 3*;
  • 1 noapte cu mic dejun la Belgrad hotel 3*;
  • 1 noapte cazare cu mic dejun la Mestre hotel 3*;
  • 1 noapte cazare cu mic dejun la Verona hotel 3*;
  • 1 noapte cazare cu mic dejun la Milano hotel 3*;
  • 1 noapte cazare cu mic dejun la Spezia hotel 3*;
  • 1 noapte cazare cu mic dejun la Sorrento hotel 3*;
  • 1 noapte cazare ferryboat Bari – Durres cuseta de 4 pax;
  • 1 noapte cazare cu mic dejun Sofia 3*;
  • tururi de oras cu autocar si pietonal : Belgrad, Zagreb, Venetia, Verona, Milano, Genova, Cinque Terre, Pisa, Florenta, Roma, Napoli, Alberobello, Tirana, Skopje, Sofia;
  • Vaporetto la Venezia;
  • asistenta turistica din partea agentiei;
  • ghid insotitor de limba romana.

Servicii neincluse : 

taxe de intrare la obiectivele turistica, ghizii;

asigurare storno sau medicala;

excursii optionale ;

taxe de oras;

supliment cazare pe ferryboat Bari – Durres cuseta de 2 pax = 25 euro/ pers;

alte servicii decat cele mentionate.

Conditii de plata : 30% avans la inscriere; 40% inainte cu minim 30 zile de plecare; 20% cu minim 15 zile inainte de plecare.

 

Pentru rezervari, va rugam sa ne contactati la unul din numerele de telefon : 0722 558 458/ 0723 455 555 sau pe adresa de email  turism@teron.ro

Program

Ziua 1|05 septembrie: Bacau – Brasov – Timisoara – Belgrad (740 km)
Ora 04:00 plecare din Bacau, parcare „Stadion Municipal”, spre Belgrad pe traseul Bacau – Brasov – Timisoara - Belgrad. Tur de oras cu autocar si pietonal: Belgradul s-a ridicat pe vechea Cetate Singidunum, fondat de un trib celtic și transformat de romani într-un centru de apărare la granița imperiului. Cetatea se află în Parcul Kalemegdan, un spațiu ce se întinde până la malurile Dunării și ale Râului Sava. În jurul cetății, la distanță de câțiva pași zărim: Poarta Zindan, Poarta lui Despot, Fântâna Romană, Biserica Ruzica, Muzeul de Istorie Naturală, Monumentul Recunoștinței Franceze, Poarta Vidin și Turnul cu Ceas. Ieșim din Kalemegdan pe artera pietonală Kneaz Mihajlov, faimoasă pentru cafenelele și magazinele foarte en vogue. Aici găsim un oraș vibrant, plin de viață și istorie, cu edificii civile în stil neoclasic sau baroc ce poartă amprenta Habsburgică de sec. XIX. După ce ajungem în Piața Republicii, intrăm în Skadarlija, cartierul boem al
Belgradului, corespondent al celebrului Montmartre din Paris, cu o puzderie de cafenele și cârciumi unde odinoară își făceau veacul scriitori, artiști și actori la sfârșitul secolului XIX. Lăsăm în urmă cetatea și facem o scurtă oprire la Catedrala Ortodoxă Arhanghelul Mihail, construită la ordinele domnitorului Milos Obrenovic, în 1837. Ne continuăm vizita cu Catedrala Sf. Sava, cea mai impunătoare catedrală ortodoxă din Balcani, incendiată de către turci în 1595 și reconstruită în secolul XIX. Dupa timpul liber pentru servirea cinei, ne deplasam la hotel. Cazare în Belgrad – hotel 3*.
Ziua 2|06 septembrie: Belgrad – Zagreb – Venezia (760 km)
Mic dejun. Ne luam la revedere de la frumoasa capitala si pornim spre Zagreb. Situat în nordul Croatiei, acesta a rezistat eroic atacurilor turcesti dar și cutremurului devastator din 1880. Încercările trăite de-a lungul timpului se văd, azi, în Zagreb, în două moduri. Bisericile luxuriante și mănăstirile arată credința puternică în Dumnezeu. Pe de altă parte, palatele, parcurile și aria comercială arată că în Zagreb oamenii știu să se bucure de viață! În vizita noastră, vedem ambele pespective: cea spirituală, la Catedrala Adormirea Maicii Domnului, care domină Piaţa Kaptol cu turnurile sale ce veghează orașul încă din secolul al XIII-lea, dar și partea modernă, vibrantă pe care o simți în Piaţa Centrală Zrinjevac – numită oficial Trg Nikole Šubića Zrinskog. În Tunelul Grič, care leagă străzile Mesnička și Radićeva, construit în 1943, a fost folosit ca adăpost în timpul
raidurilor aeriene în al II-lea război mondial.Dupa servirea mesei, continuam deplasarea spre Italia, unde poposim in Mestre, cochetul orasel invecinat Veneziei. Cazare în Mestre – hotel 3*.
Ziua 3|07 septembrie: Venezia – Verona ( 130 km)
Mic dejun. Vizitam Venetia, care a fost declarată, în 1979, patrimoniu al umanității de către UNESCO. Străduțele și canalele sunt animate de veselia tipică a italienilor, iar noi ne îndreptăm spre Piața San Marco îmbarcându-ne într-o croazieră la bordul unui vaporetto care ne poarta lin până în centrul oraşului, singura modalitate de a ajunge aici. Deși poate nu ai mai fost aici, suntem siguri că ai o senzație puternică de deja-vu. Imaginile cu Piața San Marco, „cel mai frumos salon din Europa” după spusele lui Napoleon, sunt emblematice pentru Veneția, dar acum ai șansa să vezi și să simți energia incredibilă a acestui loc cu muzică, porumbei, artă. La câtiva pasi se află Palazzo Ducale sau Palatul
Dogilor care a fost resedinţa, timp de apoape o mie de ani, nu numai a dogilor care au condus Venetia, a politiei secrete şi a Curtii de Justitie, dar şi a închisorilor municipale şi a multor instituţii administrative. Aflându-se pe lista celor mai frumoase cladiri gotice din lume palatul ne încântă cu arhitectura sa impresionantă care ne duce cu gândul la oamenii puternici care au condus, de aici, orașul. Privirile ne sunt atrase de Puntea Suspinelor care şi-a primit numele sugestiv de la poetul englez Lord Byron, care a ilustrat perfect proximitatea dintre lux și suferință. Puntea unește Palatul de închisoarea în care erau abandonați deținutii. Timp liber pentru cumparaturi. Ne imbarcam dupa-amiaza in autocar si ne indreptam spre Verona. Cazare în Verona – hotel 3*.
Ziua 4|08 septembrie: Verona – Milano (170 km)
Mic dejun. Povestea Julietei și a lui Romeo și-a pus amprenta asupra acestui oraș pentru totdeauna. Așa că pornim cu sufletul deschis spre iubire în acest oraș adorat de turiști pentru tumultul său arhitectonic, culinar și pentru posibilitatea de a vedea artă la tot pasul. Vedem, desigur, balconul Julietei, unde Romeo își declara iubirea cu cel mai trist final din lume. Aproape uităm că legenda celor doi îndrăgostiți a luat naștere din condeiul lui William Shakespeare și ne lăsăm purtați de poveste. În curtea casei cu balconul, se află o statuie de bronz a Julietei. Se spune că dacă o atingi, vei avea noroc în dragoste.
Ieșim din atmosfera romantică și ne avântăm spre Arena - Amfiteatrul din Verona, al treilea ca mărime din Imperiul Roman după Capus de langa Neapole, si Colosseum din Roma. Grandoarea sa este azi pusă în slujba artelor (operă, teatru, balet). În trecut, însă, amfiteatrul a fost scena sângeroasă a luptelor între gladiatori. Plecand de la Arena mergem pe strada pietonala Via Mazzini, una dintre primele din oras care au magazine. Aceasta ne conduce la Piazza delle Erbe, locul unde a fost forumul roman si centrul istoric al orasului. Ne indreptam spre Piazza dei Signori, pe vremuri principala piata publica a Veronei. Aici se inalta Palazzo del Comune, Torre dei Lamberti si Palazzo di Sacligeri sau Prefettura, construit ca palat al familiei Scaligeri, apoi insusit de guvernatorul venetian al orasului. Timp liber pentru cumparaturi. Lăsăm totul în urmă și pornim spre Milano, orașul unde shopping-ul este la putere. Autocarul ne lasa in apropierea zidurilor Castelulul Sforza, o fortareata din caramida rosie cu turnuri inalte si ziduri de aparare. Astazi aici isi au sediul patru muzee: galeria de arta si muzeul de arte frumoase considerate principalele atractii, celelalte doua muzee fiind mai modeste, cuprinzand instrumente muzicale si exponate arheologice.
Ne indreptam la pas spre Piazza del Duomo, unde admirăm Domul din Milano. A fost și rămâne una dintre cele mai spectaculoase catedrale gotice din Europa. O adevărată paradă a modei și a frumuseții mediteraneene ni se dezvăluie. Italienii sunt frumoși, indiferent de vârstă. Îi admirăm cum circulă pe scutere, pe biciclete în timp ce ne răsfățăm cu un pic de shopping în Galeriile Vittorio Emmanuele. Ne continuam traseul nostru pietonal pana la Piazza della Scala, de unde avem ocazia sa admiram frumoasa cladire a Operei. Inaugurata in 1778, cladirea si-a luat numele de la biserica aflata pe acel loc, desi mare parte din aspectul actual dateaza din 1946, cand a fost redeschisa, dupa ce suferise distrugeri mari in timpul razboiului. Cazare în Milano – hotel 3*.
Ziua 5|09 septembrie: Milano – Lacul Como – Genova – Spezia (440 km)
Mic dejun. Timp liber pentru shopping si vizite individuale sau, optional (10 euro), excursie la Lacul Como: Varenna - Bellagio. Aici avem timp la dispozitie pentru vizitarea celui mai frumos oras de pe lac, Varenna, impreuna cu minunatele gradini si privelisti catre Alpi. Pentru doritori, traversarea catre Bellagio dureaza doar 15 minute si se face cu ferryboat-ul. Como face parte din renumitul trio de lacuri din nordul Italiei, și anume Garda, Como și Maggiore. Este cel mai mic dintre cele trei (56 km pătrați) și unul dintre cele mai adânci lacuri din Europa (cu mai bine de 200 m sub nivelul mării). Dupa-amiaza
ne indreptam spre Genova.Tur de oras cu autocarul si pietonal in capitala Liguriei: Piazza de Ferrari, inima orasului, cu frumoasa sa fantana arteziana, Porta Soprana si Casa di Colombo, locul copilariei celebrului explorator, Pallazo Reale, Santa Maria de Castello si, desigur, Portul Genova, unul dintre cele mai frumoase din Italia. Cazare în zona Spezia – hotel 3*.
Ziua 6|10 septembrie: Spezia – Pisa – Florenta (160 km)

Mic dejun. Dimineata vom vizita un loc aparte, Cinque Terre. Cele cinci sate magice de la malul abrupt al rivierei italiene, pe care odată ce le-ai cunoscut, nu le mai poți uita! Incluse în Patrimoniul UNESCO împreună cu dealurile înconjurătoare, cele cinci sate care formează Cinque Terre sunt: Riomaggiore, Manarola, Corniglia, Vernazza și Monterosso al Mare. Ce le face atât de fermecătoare/ Cu siguranță imaginea clasică a căsuțelor colorate cocoțate pe malul rupt de la marea Ligurică. Deși în fiecare an aici vin peste 2 milioane de turiști, satele își păstrează înfățișarea autentică, cu case vechi, terase plantate de localnici, alei înguste și scări întortocheate. Lasam in urma frumoasele sate si
mergem in Pisa cu celebrul ei Turn inclinat. Majoritatea oamenilor cunosc faimosul turn inclinat din Pisa, dar putini stiu insa ca acesta este parte componenta a unui intreg ansamblu de constructii medievale numit Campo dei Miracoli, unde se zaresc siluetele marete ale Catedralei si Baptisteriului. Dupa timpul liber alocat pozelor (neaparat) si servirea mesei, ne indreptam spre Florenta, un muzeu in aer liber. Mergem la cazare dupa care pornim intr-un tur pietonal (accesul autocarelor este interzisa in oras). Capitala regiunii Toscana se mândrește a fi unul dintre cele mai frumoase orașe ale lumii!
Catedrala Santa Maria del Fiore, a patra ca marime din Europa, Piazza del Duomo, centrul religios al orasului, Piazza della Signoria, unde gasim Pallazo Vechio si Galeria Uffizi. Timp liber pentru shopping si servirea cinei. Cazare în Florenta – hotel 3*.

Ziua 7|11 septembrie: Florenta – vizita
Mic dejun. Continuam vizitarea Florentei: Ponte Vecchio, Piata Michelangelo, Biserica Santa Croce. Timp liber pentru vizitarea Galeriei Uffizi si Accademia, unde gasim celebra statuie a lui David, o capodopera marca Michelangelo. Spre seara ramanem in preajma frumoaselor piazzette pentru a lua cina. Cazare în Florenta – hotel 3*.
Ziua 8|12 septembrie: Florenta – Roma (270 km)
Mic dejun. Parasim Florenta si ne indreptam spre capitala Italiei, cetatea Romei. Așezată pe malul Tibrului, Roma este una dintre cele mai importante destinații turistice din lume, fiind vizitată anual de milioane de turiști, fascinați de amestecul unic de arheologie, istorie, artă, gastronomie și panorame care îți taie respirația. Roma are nevoie de timp pentru a fi descoperită, dar astăzi vom începe prin a descoperi o parte din comorile Romei: Santa Maria Maggiore, San Pietro in Vincoli, Colosseumul, Columna lui Traian, Piata Venetia , Capitoliul si Pantheonul. Seara ramanem la Fontana di Trevi si ne odihnim in Piazza de
Spagna. Recomandam servirea cinei in Piazza Pantheonului sau in Piazza Navona. Cazare în Roma – hotel 3*.
Ziua 9|13 septembrie: Roma – Tivoli – Roma (80 km)
Mic dejun. Azi avem zi libera pentru vizita individuala in Roma. Vom descoperi Vaticanul, reședința Bisericii Catolice și cel mai mic stat din lume, condus de episcopul Romei, Papa. Pe o suprafață de doar jumătate de un kilometru pătrat vom descoperi unele dintre cele mai importante monumente și opere de artă ale omenirii: Bazilica Sfântul Petru unde putem vedea și faimoasa Capelă Sixtină. Muzeele Vaticanului sunt un complex format din zece muzee unde sunt păstrate opere semnate de Giotto, Leonardo da Vinci, Caravaggio, Tițian, Rafael sau Crivelli iar la finalul vizitei facem un tur si prin Grădinile Vaticanului, celebre pentru monumentele sale, fântânile și fortificațiile renascentiste și baroce. După o zi petrecută în Statul Cetății Vaticanului, vă veți convinge că nicio vizită la Roma nu este completă fără o zi petrecută la Vatican.
Dupa amiaza sugeram o excursie optionala (10 euro) la Villa d'Este din Tivoli, pentru a admira un exemplu de arhitectură renascentistă care si-a pus amprenta asupra grădinilor sale somptuoase, terasate, decorate cu cascade și fântâni arteziene.
Seara revenim la Roma pentru ultimele cumparaturi. Cazare în Roma – hotel 3*.
Ziua 10|14 septembrie: Roma – Napoli – Pompei – Coasta Amalfitana (260 km)
Mic dejun. Ne continuam programul si vom face o incursiune în forfota și haosul atât de pitoresc din Napoli, un oras atat de italienesc incat, practic a devenit aproape un cliseu - un oras al pizzeriilor, al operei, al pietelor aglomerate, al Sophiei Loren (nascuta in apropiere), un oras microbist, religios si familist. Urmam traseul turistic clasic si ne oprim pentru poze la Castel Nuovo, Teatrul San Carlo, Palatul Regal si in Piata Plebiscitului. Timp liber pentru vizita individuala sau o minunata excursie la Pompei (10 euro). Niciun alt oras din Italia nu evoca atat de puternic realitatea vechiului Imperiu Roman asa cum o face
Pompeiul. Daca aici nu s-ar fi produs cel mai devastator cataclism din istorie, începutul mileniul I, Pompeiul ar fi fost o alta colonie minora distrusa de trecerea timpului. In schimb a fost conservat pentru posteritate de eruptia vulcanului, cand cladirile si o parte din locuitorii sai au fost ingropati sub un munte de cenusa si materii vulcanice. Si au ramas asa, ingropati, pana in secolul al XVIII-lea, cand o serie de texte vechi au scos la iveala existenta acestui oras. Spre seara ne continuat deplasarea spre Sorrento, frumoasa si celebra statiune de pe Coasta Amalfitana. Cazare zona Sorrento – hotel 3*.
Ziua 11|15 septembrie: Sorrento – Alberobello – Bari: traversare Albania (410 km)
Mic dejun. Dimineata ne plimbam si stam la terasele ce strabat coasta. Timp liber la dispozitia turistilor pentru a se bucura de peisaje. Dupa pranz ne indreptam spre Alberobello, unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice ale Pugliei. Alberobello este un orasel foarte special din regiunea Puglia, devenit cunoscut pentru casutele ce par ca apartin unor pitici, nu unor oameni. Practic aceste casute sunt construite din piatra fara a utiliza ciment sau alt material de legatura iar una dintre pietre este numita „piatra cheie”. Aceasta din urma reprezinta piatra care tine toata casa in echilibru. Timp liber la dispozitie sa ne pierdem printre casute si povesti cu strumfi in Trulli. Spre seara parasim acest loc de poveste si ne indreptam spre Bari, unde ferryboat-ul ne asteapta sa traversam Marea Adriatica pana la Durres, cea mai faimoasa statiune a Albaniei. Cazare ferryboat Bari – Durres.
Ziua 12|16 septembrie: Durres – Tirana – Skopje – Sofia (550 km): ziua cu 3 capitale
Mic dejun. Buna dimineata, Albania! Ne plimbam prin Durres dupa care ne indreptam spre Tirana, capitala. Tur de oras cu autocarul: orasul incanta calatorii cu obiective turistice cu o arhitectura sa moderna si cu o atmosfera relaxanta. Strazile largi si magnoliile frumoase inconjoara si decoreaza Piata Iskender Bey (Skanderbeg) in inima Tiranei. Piata este denumita dupa statuia din centru a eroului popular Skanderbeg – pe unele harti numele sau este insemnat «Sheshi Keshilli i Europes». In jurul pietei se afla obiective turistice care joaca roluri importante in evenimentele religioase si culturale din oras. Ne continuam deplasarea si poposim in frumoasa capitala a Macedoniei – Skopje: un oraș care a fost aproape complet distrus de un cutremur devastator în 1963. Clădirile noi și statuile moderne prezente în număr mare sunt parte din programul urbanistic guvernamental de reconstrucție și amenajare a Capitalei, Skopje 2014. Explorăm misterioasa fortăreață Kale și Podul de Piatră, ajungem la Casa Memorială a Maicii Tereza, în Piața Macedonia și la statuia lui Alexandru cel Mare, cât și la
Moscheea Mustafa Pasha, cu al său candelabru impunător cu peste 100 de becuri. Ne plimbăm prin Vechiul Bazar, pe alei înguste pavate cu piatră cubică și flancate de sute de tarabe de lemn peste care plutește o mireasmă de ceai aromat și delicii
savuroase care sfârâie pe grătare. Dupa-amiaza ne continuam deplasarea spre Sofia, capitala Bulgariei. Cazare in Sofia – hotel 3*.
Ziua 13|17 septembrie: Sofia – Bucuresti – Bacau (680 km)
Mic dejun. Tur de oras cu autocarul Sofia: este un oraș vibrant cu istorie bogată, cu puzderie de clădiri istorice, lăcașuri de cult spectaculoase, muzee interesante, străzi cu magazine și cafenele îmbietoare și parcuri superbe. Ne oprim în apropierea celui mai animat bulevard din Sofia, Bulevardul Vitosha și pornim la pas printre magazine de designeri în căutare de chilipiruri.
Ajungem la Catedrala Sveta Nedelya ce ne impresionează cu domurile sale rotunde în stil bizantin. În contrast total, mica biserică Sveti Georgi (Rotunda), ridicată în sec. IV apare ca o miniatură. O altă biserică a dat numele Capitalei, Biserica Sf. Sofia, aceasta fiind una dintre cele mai vechi biserici, subsolul ei găzduind o veche necropolă și vestigii ale altor patru biserici. Continuându-ne periplul, vom remarca faptul că în Sofia alternează vechiul și noul, monumente sovietice și vestigiile medievale. Mai putem vedea superba clădire a Moscheii Banya Bashi. Dupa-amiaza ne imbarcam pentru Romania. Ajungem seara tarziu, in functie de formalitatile vamale. Dupa o excursie plina de locuri frumoase si obiective turistice, ne intoarcem parca putin obositi acasa, dar cu amintiri frumoase si, de ce nu, noi prietenii legate de-a lungul circuitului!

Din pacate nu exista impresii pana acum despre aceasta circuit.

Furnizor

InterTour Bacau